HARTA JUDEȚELOR de unde s-a exploatat cel mai mult lemn. Topul împăduririlor

Publicat: 29/04/2013, 15:02
Actualizat: 20/03/2019, 17:47

Peste 135 de milioane de metri cubi – acesta este volumul total de lemn exploatat în România, în perioada 2002 – 2011, de către firmele care își desfășoară activitatea în domeniu, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) și centralizate de gândul.

Dacă luăm în calcul prețul minim la care se comercializează lemnul în prezent, de 70 de euro pe metru cub, atunci valoarea lemnului exploatat pe parcursul acestor zece ani ajunge la 9,4 miliarde de euro.

Județul din care s-a exploatat cea mai mare cantitate de lemn, între anii 2002 – 2011, peste 18 milioane de metri cubi, a fost Suceava, acesta fiind urmat apoi în top de Neamț și de Bacău.

Cel mai mic volum de lemn exploatat în aceeași perioadă de timp în România s-a înregistrat în județul Teleorman, respectiv 543.235 metri cubi, conform datelor INS.

Tot între anii 2002 – 2011, s-au efectuat regenerări artificiale, mai exact plantări de butași, puieți sau sade pe terenuri de unde arborii au fost exploatați sau pe terenuri care nu dețineau inițial vegetație forestieră, pe o suprafață totală de 129.769 de hectare.

Tot județul Suceava a ocupat primul loc în top și în acest caz, în această regiune a țării plantându-se puieți pe o suprafață de 12.332 de hectare, cu 3.835 hectare în plus față de cea înregistrată în județul Harghita, clasat pe locul al doilea.

La polul opus, s-au aflat în aceeași perioadă de timp județele Ilfov și Sălaj unde suprafața terenurilor pe care s-au efectuat regenerări artificiale a fost mai mică de 620 de hectare, potrivit datelor furnizate de INS.

Harta județelor de unde s-a exploatat cel mai mult lemn și a județelor unde s-au plantat puieți pe cele mai mari suprafețe de teren

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Cât lemn s-a exploatat în România pe parcursul a zece ani

În perioada 2002 – 2011, volumul de lemn exploatat din pădurile României de către operatorii economici a fost de 135,3 milioane de metri cubi. Cea mai mare parte a lemnului a fost exploatat din regiunea de nord-est a țării, ce cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Pe parcursul a zece ani, de aici s-a tăiat din păduri lemn cu un volum total de 38,2 milioane de metri cubi, exploatarea „aurului verde” din această regiune atingând cote maxime în ani 2003, 2005 și 2010, când volumul de lemn a variat între 4,4 milioane și 4,6 milioane de metri cubi.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Astfel, valoarea lemnului tăiat pe parcursul a zece ani din Moldova a fost de peste 2,6 miliarde de euro, dacă luăm în calcul prețul minim de comercializare a lemnului la ora actuală, de 70 de euro pe metru cub.

Pe locul al doilea în clasamentul regiunilor din România unde firmele au exploatat cel mai mare volum de lemn se găsește centrul țării, cu județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. În perioada 2002 – 2011, din această regiune s-a exploatat lemn cu un volum total de 27,1 milioane de metri cubi. Cele mai mari cantități au fost exploatate în zonă în anii 2011, 2008, 2007, mai exact 3,6 milioane de metri cubi, respectiv 3,3 milioane de metri cubi și 2,8 milioane de metri cubi.

Alte regiuni unde operatorii economici au exploatat volume mari de lemn în perioada 2002 – 2011 sunt și cea de nord-vest și cea de vest a României.

La polul opus, cele mai mici volume de lemn au fost exploatate în aceeași perioadă de timp din regiunea București-Ilfov, doar 796.116 metri cubi, și din regiunea de sud-est a țării, respectiv 10,2 milioane de metri cubi.

Din ce județe s-a tăiat cel mai mult lemn

În perioada 2002 – 2011, firmele din domeniu au exploatat cel mai mult lemn din județul Suceava, mai exact peste 18 milioane de metri cubi. Locul al doilea în top este ocupat tot de un județ din Moldova, mai exact de Neamț unde timp de 10 ani s-au exploatat 8,3 milioane de metri cubi de lemn, iar pe poziția a treia se află Bacăul, cu 6,6 milioane de metri cubi exploatați în aceeași perioadă.

Județele Suceava și Neamț eau fost lideri în clasamentul zonelor din țară unde s-a tăiat cel mai mult lemn atât în 2002, cât și în 2011. Locul al treilea era ocupat însă în 2002 de județul Arad, cu puțin peste 600.000 de metri cubi exploatați, pentru ca în 2011 aceeași poziție să ocupată de județul Caraș-Severin, aflat inițial pe locul al patrulea, cu 714.131 metri cubi de lemn exploatați.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

În 2002, se mai exploatau cantități mari de lemn și din Bacău, Sibiu, Harghita, Hunedoara și Mureș. Zece ani mai târziu, cele mai mari mult lemn era tăiat în Brașov, Argeș, Maramureș, Bacău și Covasna, potrivit INS.

Care sunt județele de unde s-a exploatat cel mai puțin lemn

Teleorman și Constanța sunt județele de unde, în perioada 2002 – 2011, s-a exploatat cel mai mic volum de lemn, sub 600.000 de metri cubi. Acestea sunt urmate în clasament de Galați, Ilfov, Brăila și Sălaj.

În total, din aceste zone ale țării s-au exploatat pe parcursul celor zece ani 4,2 milioane de metri cubi de lemn. Dacă luăm în considerare cel mai mic preț de comercializare al lemnului la ora actuală, de 70 de euro pe metru cub, atunci volumul de lemn exploatat în cele șase județe, în perioada 2002 – 2011, valorează circa 300 de milioane de euro.

În anul 2002, operatorii economici exploatau cel mai mic volum de lemn din județul Satu Mare, sub 30.000 de metri cubi. În urmă cu doi ani, conform celor mai recente date ale INS, primul loc în clasament a fost luat de județul Teleorman, cu 52.423 de metri cubi de lemn exploatați.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Al doilea loc în top, atât în 2002, cât și în 2011, a fost ocupat de județul Galați.

Zece ani, 129.769 de hectare de teren reîmpădurite

Suprafața totală de teren pe care s-au realizat regenerări artificiale în perioada 2002 – 2011 a fost de 129.769 hectare.

Regenerările artificiale reprezintă, potrivit metodologiei utilizate de INS în realizarea statisticilor, „ansamblul de lucrări de plantare de puieți, butași și sade sau de însămânțare a unei suprafețe de teren cu scopul de a se crea noi arborete, atât pe terenuri forestiere de pe care a fost exploatat arboretul matur, cât și pe terenuri lipsite de vegetație forestieră”.

Cele mai mari suprafețe pe care s-au realizat regenerări artificiale în perioada analizată au fost cele aferente anilor 2002 (16.448 hectare), 2006 (15.533 hectare) și 2003 (14.772 hectare). În aceeași timp, județele unde s-au plantat puieți pe cele mai extinse suprafețe au fost Suceava, Harghita și Dolj, cu peste 7.400 de hectare pe care s-au realizat regenerări artificiale.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

La polul opus s-au aflat județele Ilfov, Sălaj, Buzău și Dâmbovița unde s-au platat butași, puieți și sade pe o suprafață mai mică de 1.000 de hectare.

Topul județelor unde în 2002 s-au împădurit cele mai mari suprafețe de teren

Lider în topul județelor pe teritoriul cărora s-au realizat împăduriri pe cele mai mari suprafețe a fost în anul 2002 județul Dolj. Aici s-au realizat regenerări artificiale pe o suprafață de 1.650 de hectare. Următoarele locuri în clasament au fost ocupate de județele Covasna și Suceva unde suprafața de teren pe care s-au realizat astfel de lucrări a fost de peste 1.000 de hectare.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Județul Ilfov a fost codaș în 2002 la capitolul regenerărilor artificiale. În această zonă doar pe 62 de hectare de teren s-au plantat butași, puieți sau sade pentru a regenera arboretul exploatat.

Penultimul loc la nivel național a fost ocupat, la aceeași dată, de județul Sălaj, unde s-au efectuat regenerări artificiale pe o suprafață de 100 de hectare. Acesta este urmat în top de Dâmbovița și Teleorman.

Topul județelor unde s-au plantat cei mai mulți puieți în 2011

Suceava, județul de unde în ultimii ani firmele care își desfășoară activitatea în domeniu au exploatat cel mai mare volum de lemn, se află pe primul loc și în clasamentul zonelor unde s-au plantat cei mai mulți butași sau puieți în anul 2011, potrivit celor mai recente date INS, mai exact pe o suprafață de 2.018 hectare.

Următoarele locuri în top sunt ocupate de județele Harghita și Tulcea, unde în același an s-au reîmpădurit 775 de hectare de teren, respectiv 564 hectare de teren.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Dacă în 2002, județul unde s-au efectuat regenerări artificiale pe cea mai mică suprafață era Ilfov, zece ani mai târziu locul lui a fost luat de județul Dâmbovița unde, în 2011,s-au realizat astfel de lucrări pe o suprafață de doar 42 de hectare.

În județele Sălaj, Ilfov și Buzău, aflate pe următoarele poziții în top, s-au plantat butași, puieți sau sade pe suprafețe cuprinse între 43 de hectare și 48 de hectare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa